Vladianei Ghiulvessi - Walking the Labyrinth

NE – pictura (ca) obiect –                   La început [asta însemnând acum cam 100 de ani] a fost decaparea iluziei pentru a ajunge la suprafața plană și la iluzia bazală, întretăierea unei linii verticale cu alta orizontală, distincția  dintre figură și fundal. A urmat apoi ridicarea vălului fundalului pentru a constata, chestiona & rearanja elementele constitutive, structura, gradul 0. Mai apoi, în noua cultură a luminii crescânde din jur, în extra pixeli ca extra stimuli – de la iluzie la imersiune –, pictura nu a mai vrut să fie conținută în simplul rectangular, dioramă cam evidentă a unui bias biologic al privirii panoramice, în marginile ramei sau în limite constitutive de tot felul. Subiectul poate deduce forma. 

După abstractul senzual, gestual și iconoclast, a urmat cel deductiv de forme reale, apoi cel al limbajului industrializat ca specific noii ordini. Ca să ajungem acum, în aceste lucrări gândite & produse de Vladiana Ghiulvessi, la unul cumva extra concret și raționalizat, meta real, care pe lângă trimiterea directă a conținutului la formă, poartă estetica diagramelor statistice, a pattern-urilor structurale sau a limbajelor analitice de tot felul. Acest sistem este format din semnul grafic tip – linia dreaptă – și marcat specific prin câteva dintre formele geometrice bazale colorate adesea în primare și secundare moi, de o paloare și opacitate care refuză să identifice cultura cu natura. Acest tip de practică se concentrează pe aspectele analitice ale desenului și pe efectele psihologice ale cromaticii. 

NV – arhitectura semnelor și culorii –

”what you see is what you see”, este descrierea dată de Frank Stella lucrărilor sale, iar dacă o  întrebați pe Vladiana o să vă spună cam la fel, despre aceste picturi obiectuale la rândul lor.

Vedem, rectangulare în culori pastelate care ies din fundaluri negre sau albe și vibrate de linii trasate în creion fin, parcă deplasându-se orizontal sau vertical ca pe un ecran, uneori extinzându-se și înaintând, alteori contractându-se și retrăgând. Intermitent cromatic, dreptunghiurile trec din primare în secundare, sau variațiuni de doar cu un grad, însă modelul de bază al dreptunghiurilor în planare, transgresare și chestionare locativă, rămâne constant.

În domeniul reprezentării putem găsi imagini [„reprezentări picturale”] care evocă o lume și cuvinte sau imagini care doar se referă la lume, prin semne și tropi specifici. La Ghiulvessi avem de-a face cu imagini care au capacitatea de a cuprinde o lume, în întregimea unui sistem.

C (entru) – 

    corpul cu:

                    ADN-ul desfășurat în lungimi colosale,

    creierul cu circumvoluțiuni uroborus,

          intestinele sale întortocheate 

    arhitectura din:

                              așezările neolitice cu străzi pe acoperișul caselor ca în Çatalhöyük,

    labirinticul palat din Cnossos care ferea corpuri de invadatori,

                        cluster-uri de stele vizibile doar cu luminile electrice stinse,

          încăperi domestice în penumbră, cât mai în interior

SV –  labirintul –

Arhitectura mai mult decât o știință a vizualului este una a corpului. La fel de conținător de măsuri imposibile ca acesta, un labirint poate fi înțeles doar atunci când este văzut de sus, în ansamblul său, redus la planeitatea care îi conține iluzoriile meandre spațiale. Acesta se desfășoară asemeni unei hărți albe care se colorează cu teritorii, simultan corpului care înaintează. Astfel, pentru a se ajunge la labirintul cartezian, rațional și angular, a fost nevoie întâi de a ieși din cel circular al cavernelor, unde axele dure ale rațiunii nu se aplicau încă. 

Formal, labirintul poate fi suprapus evoluției subconștientului, de la la cel ascuns cavernos la cel tratabil, rectangular și deci măsurabil. Mapabil. Este o cale din paralele – ca toate drumurile artificiale ale lumii – care se înfășoară/desfășoară spre centru [când acesta există] sugerând ritmuri și atmosfere atât de actuale precum circuite electrice cu stări de funcțiune ON/OFF, căi de parcurs spre constanta opoziție a binarelor, unele mai lungi, altele mai scurte.

SE – nuca –   „Ca nuca-n perete”, a fost replica unui profesor la examenul de admitere la Facultatea de Pictură din cadrul UAD Cluj. „Trebuie să fie și o nucă”, răspunsul Vladianei. Pentru că ce putea fi mai departe de (atunci) uniformizantul gri clujean, fenomenologic ca stare, decât această practică deductivă, analitică, care implică sisteme mult mai largi decât zbaterea individuației. Sisteme  care scapă cumva nu doar unei istorii a minorului personal, cât și istoriei în general analizând forme, organisme, gesturi tip, care pot fi cât mai mutabile în pattern-uri de fenomene generalizate, universal valabile: înaintea vieții, înaintea instinctelor, în chiar  tiparul existenței; desigur, pentru a fi studiate.

Lucrările par aproape fără autor, neatinse acheiropoieta statistice, de parcă ar fi fost realizate de mediul și modelul ales în sine, evidențiind acel tip de estetica analitică, pozitivistă.

Horațiu LIPOT