Galeria JECZA in program la Noaptea Muzeelor

  • The Object and Its Background
The Object and Its Background

Info

Galeria JECZA are deosebita plăcere să vă invite la expoziția artistului albanez Genti Korini - The Object and Its Background.

Genti Korini (n. 1979) s-a născut în Albania, a studiat la Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, dar s-a întors în Tirana unde locuiește și lucrează din 2002. Pictura sa descrie exact acest traseu între așa-numita “Școală de Cluj” și mediul urban contemporan albanez, care este încă suspendat între ideologia comunistă și dorințele capitaliste. Artistul explică: „Sunt interesat de modul în care ideologia se exprimă pe sine prin intermediul formei. Ceea ce încerc eu să fac este să investighez mecanismul prin care vechea societate de tip colectiv comunist încearcă să construiască imaginarul unei noi realităţi individualist consumiste. Mă preocupă felul în care se creează noi forme şi explorez modul în care contextul social şi cultural modelează aceste forme. Folosesc pictura într-un stil cvasi modernist, pentru a “ilustra” această diversitate postmodernă de forme și modelări care populează cultura noastră de consum, o diversitate exprimată în mod deschis în arhitectură.” extract din Genti Korini, The Object and Its Background, publicat de Jecza Gallery 2014.
Potrivit Christinei Steinbrecher-Pfand și Anton Streletzki, pictura lui Genti Korini poate fi descrisă astfel: „Maniera de abstractizare a lui Korini pare a fi figurativă și totuși, în același timp, rămâne abstractă. Lucrările lui poartă o nefirească asemănare cu arhitectura, fiind totodată picturale în esență. Ele trimit la prezența obiectelor materiale, distrugând simultan construcția spațiului care poate conține un obiect în cadrul lui.”

Sâmbătă, 17 mai, 2014
Program Noaptea Muzeelor: 16:00 – 01:00
Acces gratuit